Programează sesiunea

Adaptare

Ziua 2

Am realizat ce frumos este sa trăiesti sentimentul de uimire! Iar sălbăticia iți dă prilejul să il simti din plin!

Nici nu am plecat bine pe apa și lângă noi și-au făcut apariția 3 castori care ne priveau sfidător, suflau aer pe nas prin apa și scoteau așa o bolboroseală. Era teritoriul lor iar noi eram intrusi . Ne-au condus până când am părăsit lacul și am trecut pe un alt luciu de apă. Castori au reprezentat un lait motiv al acestei călătorii.

Totul era uimire pentru mine, totul nou, o zonă parcă neântinată. Priveam însetat în jurul meu, parcă îmi doream să surprind fiecare imagine, fiecare moment.

Îmi lipsea telefonul, mi se părea ciudat că nu pot să mă conectez cu nimeni din exterior, îmi era dor de cei dragi . Parca toate aceste sentimente veneau ca un tăvălug peste mine la care s-a adăugat oboseala . In aceata zi am vâslit 20 km … Ma simțeam cumva descoperit ,în continuare nu aveam nimic in control.

Am întîlnit o salbă de cascade pe care parcă le-am văzut doar in filmele cu indieni. Pe una din stânci am găsit si doua pipe ale păcii probabil 😁lăsate în caz de urgență . Pescarii nostrii s-au apucat de treaba serioasă și au început sa prindă cea peste . Mă uimea faptul ca nici peștii nu aveau teama , nu cunoșteau frica de undiță și tocmai de aceea se lăsau prinși așa de repede. După mult efort am găsit un loc de campare și am întins corturile Hotărisem sa dorm afara dar a început ploaia și a trebuit sa mă mut în cort.

Combinatia aceasta de noutate, salbaticie, izolare si lipsa unei plase de siguranta te ajuta sa iti gasesti usor, usor centrul tau de greutate, sa incepi sa descoperi la inceput vulnerabilitatile tale pentru ca apoi sa le vezi cum se transforma

 Ca și o concluzie, este greu să te desparți, să ieși din zona de confort, chiar dureros dar cu toții avem puterea de a ne adapta la noua situație, de a accepta noile provocări și a le transforma într-un aliat și să ne bucurăm de ele.

POȚI creează SPAȚIU și îți dă ACCES în lume.

Distribuie articolul

Ești gata să-ți transformi viața?
Contactează-mă și hai să vorbim!

... Fă primul pas ...